Reunirea cu Țara este unicul proiect real și esențial pentru Republica Moldova

Cine sunt actualii guvernanți de la Chișinău și pe cine reprezintă dânșii? Ni se tot aruncă oase și minciuni, despre bunăstare, creștere economică, locuri de muncă plătite, educație dar toți ei ne mint pe față. Republica Moldova este cel mai sărac stat din Europa, falimentar, cu cele mai mici salarii, pensii, speranța vieții mică, fără economie, fără industrie, fără agricultură, cu cel puțin 1.000.000 de cetățeni plecați la munci în țări străine, adică mai mult de 50% din populația tânără, aptă de muncă. Nu avem zăcăminte, suntem dependenți energetic de cel mai mare dușman. Nu ne controlăm teritoriul, frontiera de est este aproape inexistentă. Armata Republicii Moldova este o glumă care în afară de ați aduce un zâmbet pe față, mai poate ridica decât câteva vile ofițerilor.

"Statul" care creează teroriști - Federația Rusă, Transnistria, Găgăuzia și mașinile de lux

      Federația Rusă prin mafioții de la Bender pe de o parte și Renato Usatîi pe de altă parte și Iurie Iacubov, dator Republicii Moldova cu peste 80.000 lei, pe cea de a treia parte, finanțează referendumul din UTA Găgăuză. Chișinăul trebuia să se sesizeze imediat când apăruse doar vorba despre aceste tendințe secesioniste, trebuiau să fie întocmite dosare și să fie imediat chemați la Chișinău pentru a da socoteală responsabilii de aceste tendințe de rapturi teritoriale. Faptul că Chișinăul doarme pe el nu ne face decât să acuzăm de complicitate și să presupunem că aceeași Federație Rusă finanțează tăcerea "politicienilor" de pe malul Bâcului. 

"STATUL" care creează teroriști II - Porcuratura și mândria ei

Foto: Anatol Mătăsaru

      În poza de mai sus făcută la Procuratura Municipală, sunt procurorii din perioada 1940 până în prezent, procurori sovietici cu sute poate chiar mii de sentințe semnate, ordine de deportări, ordine de întemnițări, de tratamente forțate la clinici de psihiatrie a  "dușmanilor URSS și ai revoluției". Procurori cu care și azi "ne mândrim". 

Despre români, onoare, brazi și miorlăiți

Gânduri (ne)rătăcite de ziua mea

Partea a doua

Dacă nu vei lua atitudine pentru nimic, niciodată, toată viața vei trăi în genunchi. Citatul nu îmi aparține.

 
               În ajunul celui de-al douăzecișișaptelea an din viața-mi, mi-am dat seama de un lucru extraordinar: imperiile francez, spaniol, englez, german, rusesc, turcesc, austro-ungar, etc toate fiind construite pe capete moarte și genociduri pentru a-și instaura supremația și a elimina orice formă de rezistență, au lăsat moștenire pe lângă pământuri și resurse, o pată rușinoasă în conștiința și memoria tuturor generațiilor viitoare până la dispariția ca popor, o pată mai neagră și întunecată decât cel mai întunecos colț al iadului, mai neagră ca găurile negre. De la cruciați la conchistadori , de la Genghis Han la Suleiman Magnificul, de la Petru I la Napoleon , au fost comise crime de război atât de oribile și oripilante încât numai gândul la asta îți bagă un nod în gât. Violuri, măceluri de sate și regiuni întregi, copii, femei, bătrâni. Toți acești civilizați și necivilizați, care astăzi se dau în figuri ca mari luptători pentru drepturile omului sunt urmași de criminali de război. Și după ce au fost vedete, iată-le acum resemnate , temătoare, rumegându-și regretele și grijile, trăgându-și sufletul după efortul strălucirii trecutului lor, fug de propria imagine, tremură în fața oglinzii, rătăciți în multiculturalism. Ridurile unei națiuni sunt la fel de vizibile ca ridurile unui individ. Cine a făcut o mare revoluție nu mai pornește alta de aceeași amploare, cel care timp îndelungat a fost arbitrul bunului gust, odată ce și-a pierdut poziția, nu mai încearcă s-o recucerească.

Acum ajung la lucrul de care mi-am dat seama - noi, românii, urmașii dacilor, suntem cel mai onorabil și demn popor din toate câte au mai rămas. Să fi pornit Burebista în războaie de cucerire, la cât de puternici erau dacii atunci, cei mai drepți și onorabili dintre traci, având cel puțin 300.000 tone de aur și nu mai puține tone de argint, finanța căderea Romei în timpul războiului civil și se întorcea cu capul lui Caesar la brâu. Ajungea până în Kamceatka și Vietnam, nimicind sălbătăciune după sălbătăciune, mărindu-și posibilitățile și resursele cu fiecare regiune cucerită și masacrată. Și în loc de Rusia era Dacia. Dar noi nu suntem așa. Noi nu suntem ocupanți și nu pretindem la nimic ce nu ne aparține. Suntem de la Bug și pân la Tisa dintotdeauna și nu am dus războaie de cucerire. Ducând lupte doar de apărare a pământurilor strămoșești, e absurd să-ți închipui că vreun soldat român a comis crime de război la el acasă. Ne-am apărat cum am putut de toți sălbaticii veniți în căutare de bogăție și faimă.
Habar nu aveți ce sânge vă curge prin vene!
               Cât de puternic era ostașul lui Ștefan cel Mare, care plecând la luptă împotriva celei mai performante forțe militare de atunci, Imperiul Otoman, cu armuri și arme performante de asediu, în inferioritate numerică de 1 la 4, lăsându-și pământurile pleca la luptă și se întorcea glorios? Imaginați-vă forța și spiritul acestor luptători moldoveni, urmași ai dacilor.
Ori muntenii lui Vlad Țepeș, cu piepturile dezgolite înfruntau și umileau zeci de mii de turci speriați și terifiați. Plecau la luptă inclusiv cu furcile! Cât de înspăimântători erau dacă turcii tremurau la vederea unor țărani cu furci! 
Ce pericol european se năștea la 1600 când Mihai Viteazul (numit de străini Dacul Cel Rău) , pentru a doua oară unește dacii într-o forță? Atât de mare încât i-au tăiat capul, măreții civilizatori de ieri și de azi. Celui mai mare dac al timpului respectiv, unificator și neînfricat, l-au decapitat, fără nici un pic de onoare ori demnitate.

6 martie 1945 – Impunerea unui guvern condus de dr. Petru Groza

Impunerea la 6 martie a guvernului Petru Groza a însemnat instaurarea la putere a regimului comunist. La 9 martie 1945, în urma unui schimb de telegrame între Groza şi Stalin, Nord-Vestul Transilvaniei a reintrat în stăpânirea României. Apoi s-a decis realizarea unei reforme agrare; au fost expropriate terenurile mari care au fost împărţite la familii ţărăneşti.

Regimul totalitar comunist a pătruns în România în mod treptat, un rol deosebit având instaurarea guvernului dr. Petru Groza format în majoritate din comunişti. Trimisul Moscovei, Comisarul Poporului, Andrei Vîşinsky, sosit la Bucureşti în mod special pentru acest scop, îl determină pe Regele Mihai să accepte înlocuirea guvernului Rădescu cu guvernul dr. Petru Groza, care va urmări ca principal scop comunizarea României.

Tinerilor de astăzi…

Tinerilor de astazi le place sa se distreze cat mai mult cu putinta. Sa renege toate valorile morale, prin acest fapt sa respinga orice alta modalitate de a se simti bine decat “baile” prelungite in alcool, fumatul fara masura (adictie care e printre cele mai slabe, oricum), pierderea mintilor in felurite droguri, muzica de cea mai proasta calitate, care poate le starneste pana si lor dezgustul, si nu in cele din urma pierzania pricinuita de jocurile de noroc, poker, pariuri sportive si altele…

Tinerilor de astazi le place sa urasca…sa se urasca intre ei, sa isi urasca semenii, sa faca in asa fel incat sa se certe din toate subiectele posibile. Probabil nici unul dintre tinerii din ziua de azi nu pot concepe o societate fara batai, fara scandaluri, fara exagerari inutile. Pana si cei mai normali dintre noi s-au obisnuit cu aceste lucruri incat atunci cand le observa, acestea intra intr-o rutina care nu mai merita caracterizata pentru ca se intampla prea des.

Reactie impotriva antiromanismului

Noua Dreaptă Timişoara împotriva etnobotanicelor

Organizaţia Noua Dreaptă a lansat, la nivel naţional, o amplă campanie împotriva consumului de droguri şi a magazinelor „de vise”. Au fost desfăşurate mai multe acţiuni în majoritatea marilor oraşe din ţară, acţiuni ce au constat în lipirea de afişe informative, publicarea pe adresele de internet proprii şi partenere a diverse articole pe această temă, colaborarea cu autorităţile competente, discuţii directe cu elevii din licee şi unele cadre didactice.

Posibilitatea de a achiziţiona exterm de facil „prafuri magice” şi alte buruieni, mai mult sau mai puţin sintetice, a atras foarte mulţi cumpărători din rândul tinerilor (naivi), petrecerile şi zilele plicticoase fiind presărate cu „vise”. Astfel, consumul de etnobotanice, care în rândul tinerilor români a ajuns la cote îngrijorătoare, conform statisticilor cât şi semnalelor de alarmă trase de presă, a fost motivul care a determinat această campanie la nivel naţional.  

Nici Timişoara nu a putut lipsi de pe harta luptei pentru sănătatea morală şi fizică a tinerilor români. Mai multe echipe de militanţi naţionalişti au lipit afişe cu mesajele „NU drogurilor! ‘Visele’ costă: VIAŢA şi LIBERTATEA!” şi „NU drogurilor! Mai devreme sau mai târziu le afli preţul: viaţa şi libertatea!”. Au fost acoperite mai multe zone din oraş, dându-se importanţă mai ales locurilor din apropierea liceelor, tinerii neinformaţi fiind printre victimele predilecte ale „vânzătorilor de vise”.

“O aplecare către simplicitate, către biruinţele fizice sportive, către realităţile sângelui, o chemare către operele de putere şi de tărie ale naturii omeneşti, către zvâcnirile infraconştiente din adâncul uman, acestea vor fi atribute constitutive ale personalităţii românului de mâine.” ALEXANDRU CANTACUZINO - Românul de mâine – Conferinţă ţinută la Congresul General Studenţesc de la Craiova în aprilie 1935

Biroul de presa al Noii Drepte Timisoara

Pe pereți!

Romania: In 9 din 10 cluburi romii n-au avut voie sa intre. Este normal?

Un studiu realizat la nivel european a inclus si Romania intr-o actiune de monitorizare a respectarii drepturilor omului. La noi in tara s-a constatat ca noua din zece cluburi au refuzat sa permita accesul romilor.

In Romania, cluburile testate au fost din Bucuresti (patru cluburi), Cluj (doua), Craiova (trei) si Dorohoi (unul). Dintre acestea, doar un club din Capitala a fost de acord sa permita accesul unui grup de romi, potrivit Mediafax , care citeaza organizatia Romani Criss.  

Grupul de romi din Bucuresti a fost format din avocatul organizatiei Romani Criss, un student, un consilier juridic si o absolventa a Facultatii de Drept, potrivit sursei citate.

Actiunea a avut loc sambata si s-a incadrat intr-o initiativa europeana, desfasurata in 16 orase din 11 tari, in aceeasi noapte, sub numele de “Seara Europeana de Testare”. La nivel european, 35 de cluburi au restrictionat accesul romilor, arabilor sau africanilor.

Astfel, in Albania, romilor nu li s-a permis sa intre in trei cluburi si un restaurant, iar in Franta africanii si arabii au fost exclusi din patru localuri, dintre care doua in Paris. In Norvegia, accesul in trei cluburi a fost restrictionat unui grup de cetateni norvegieni cu origini africane.

O alta tara in care africanii si arabii au fost discriminati este Spania, unde reprezentantii a opt cluburi nu le-au permis acestora accesul.

Prin actiunea de sambata s-a dat startul unei campanii europene impotriva discriminarii etnice si rasiale.Sursa: StirileProtv.ro

Notă: Susțin folosirea termenului de țigan în loc de rrom, atunci când se face referire la etnia respectivă.

Banca Mondiala vrea sa ne mai dea o data in cap!

Avand probabil impresia ca nu suntem suficient de morti, Banca Mondiala vrea sa incerce sa ne mai dea o data in cap spre a se asigura de deplinul succes. Impresia este insa gresita. Noi – asa ca expresie eufemistica pentru economia romaneasca – suntem insa morti de-a binelea!

Retetele din anii ’90 prescrise de Banca Mondiala in materie de industrie, agricultura, banci, sistem energetic si transport feroviar au fost urmate cu scrupulozitate si rezultatele au fost maxime. In cativa ani fosta industrie a fost demolata si nimic nu s-a pus in loc. 

Agricultura a fost desfiintata si Romania, una dintre tarile cu pamanturile cele mai bune din Europa, traieste masiv din importuri agroalimentare.

Sistemul energetic a fost dezmembrat, asa cum a cerut Banca Mondiala, pentru ca partea sa rentabila – respectiv distributia – sa ajunga la straini, in timp ce statul a ramas cu productia, dar, fara banii din distributie, nu mai poate investi in dezvoltari si modernizari.

Intregul sistem bancar a fost preluat de banci straine, cu consecintele bine cunoscute de-acum de toata lumea.

Iar compania integrata ce administra caile ferate, dezmembrata si ea la sugestia Bancii Mondiale, a ajuns in faliment in toate componentele ei, accentuand prin implicatie dezastrul din sistemnul rutier.

Se insala Banca Mondiala daca crede ca mai avem nevoie de inca o lovitura in cap. Ne-a venit deja de hac definitiv de la primele lovituri.

Invazivitatea acestora n-a lasat spatiu de manevra. Cel mai dramatic efect este instituirea in Romania a unui model economic de tip bananier - consum fara productie, importuri fara exporturi, hipermarketuri fara fabrici, banci fara economie reala, masini fara sosele – care, de-acum, opereaza de la sine, automat chiar, in directia ingroparii economice a tarii.

Oricum, un asemenea model nu poate duce la dezvoltare si, ca atare, straduinta Bancii Mondiale de a ne mai administra ceva lovituri este inutila.

Si straduinta Bancii Mondiale de a inlocui cumva FMI in fruntea factorilor de distrugere a economiei romanesti este tot inutila pentru ca, privind retrospectiv, Banca Mondiala are asigurat locul de frunte tocmai prin retetele care au impus constituirea in Romania a unui model economic de tip bananier.

Dar cum n-au importanta realitatile, ci doar vrerile stapanului, sa vedem ce a mai scornit Banca Mondiala ca i-ar trebui Romaniei!

Pe langa o masura de luat ochii prostilor – cum, ar fi recurgerea de catre guvern la mult mai putine ordonante de urgenta – Banca Mondiala recomanda acum Romaniei sa-si puna doua tichii de margaritar!

Una ar fi o unitate special infiintata pentru controlul cartelurilor care afecteaza concurenta pe piata!

Nu este clar ce ar urma sa faca aceasta unitate speciala in caz ca depisteaza asemenea carteluri.

Dar, in masura in care exista deja Consiliul Concurentei, care se ocupa exact de cartelizari si abuzuri de pozitie dominanta pe piata, la ce bun sa mai existe o noua tichie de margaritar?

Pentru ca avem deja una, care este insusi Consiliul Concurentei, ce oricum nu face nimic, desi are jurisdictie in domeniu.

Si nu face nimic pentru simplul motiv ca doar firmele straine sunt in pozitie pe piata de a face carteluri, dar, din pacate, in Romania firmele straine sunt bibelouri de portelan, de care nu se atinge cineva cu ceva, sa nu se supere cumva stapanul strain al tarii!

A doua tichie de margaritar este si mai si. Macar scopurile in acet caz sunt usor identificabile. Sistemul feroviar ar urma sa fie reorganizat in companii de scurt si lung parcurs.

Aceasta dupa ce, repetam, administrarea lor firesc integrata a fost, la cererea Bancii Mondiale, dezarticulata in companii de infrastructura, transport calatori si transport marfa.

In mod evident, acum cineva din afara vrea sa cumpere anume ceva si vrea sa o faca, pe de o parte, pe nimic si, pe de alta parte, deja in structuri reorganizate la dorinta pe cheltuiala statului roman.

Iata de ce Banca Mondiala vrea sa ne mai dea o data in cap! Ce nu intelege insa Banca Mondiala este ca, morti fiind deja, nu ne mai doare ca ni s-ar mai da inca o data in cap! De Ilie Serbanescu – Bloombiz.ro

Legionarii, la zid. Comuniştii, nu!

De câteva zile, pare-se că în presa de pe malurile Dâmboviţei s-a stârnit o nouă furtună într-un pahar cu apă.

În loc să discutăm „cestiuni arzătoare la ordinea zilii”, cum ar zice nenea Trahanache, noi ne ocupăm de nostalgiile legionare ale părintelui Iustin Pârvu. Cel puţin asta e preocuparea jurnaliştilor imberbi pentru care nişte cântecele postate pe YouTube reprezintă, pasămite, o gravă ameninţare la adresa siguranţei naţionale! 

Dar, ca să nu ni se reproşeze că sărim la concluzii, să începem cu faptele. Acum o săptămână, ziarul „Evenimentul zilei” se deschidea cu o dezvăluire care ar trebui să ne facă părul măciucă: măicuţele de la Mănăstirea Petru Vodă i-au cântat arhimandritului Pârvu, cu ocazia împlinirii venerabilei vârste de 92 de ani, şi binecunoscutul imn „Sfântă tinereţe legionară”. Un martor a filmat întâmplarea, punând apoi filmuleţul pe internet.

Junele reporter care a găsit primul înregistrarea cu pricina nu s-a mulţumit însă cu atât. A dat peste alta mai veche, datând din februarie 2009, în care „scenariul” este aproximativ acelaşi. Maicile murmură mult blamatul refren despre „Gardă” şi „Căpitan”, spre mulţumirea nedisimulată a sărbătoritului. De aici, n-a mai fost decât un pas până la declanşarea isteriei mediatice. De ajuns pentru a titra, cu litere de‑o şchioapă, că toate astea se petrec nestingherite într-un lăcaş al Bisericii Ortodoxe Române. Deşi propaganda „fascistă” este, nu-i aşa, interzisă de legile ţării şi, în definitiv, de Constituţie…

În treacăt fie spus, marele monah supranumit „Duhovnicul Neamului” nu s-a ferit niciodată să-şi afişeze simpatia din tinereţe pentru mişcarea legionară. Nici n-avea cum, întrucât din cauza convingerilor sale a înfundat puşcăriile comuniste vreme de 17 ani. Carevasăzică, omul a plătit pentru simpatia dovedită faţă de mişcarea lui Corneliu Zelea Codreanu. Şi, lucru mai puţin cunoscut, pentru „vina” de a fi fost preot misionar pe Frontul de Est.

Trebuie, de asemenea, să ne amintim că, după ’90, părintele Iustin Pârvu s-a mai aflat în situaţii controversate. Un exemplu îl reprezintă scandalul paşapoartelor biometrice, al căror adversar neînduplecat este renumitul monah, în ciuda poziţiei oficiale a BOR.

Acum, ca să revin la problema legionarismului, am impresia că băieţii şi fetele care au transformat-o într-o poveste de prima pagină omit un amănunt. Anume că nimeni nu se impacientează dacă un zevzec decide să reînfiinţeze Partidul Comunist, să amenajeze un muzeu al realizărilor „epocii de aur”, să-şi pună pe pereţi stema cu „secera şi ciocanul”, să-i comemoreze pe Nicolae şi Elena Ceauşescu, ba chiar să intoneze „Internaţionala” pe stradă sau la televizor. Dimpotrivă, propaganda în slujba unui regim la fel, dacă nu mai criminal decât extrema dreaptă este unanim acceptată. În cel mai rău caz, ne smulge un zâmbet înţelegător…

În schimb, dacă unui bătrân călugăr îi place să audă un „cânticel” legionar, gata, sărim în sus şi tragem semnalul de alarmă. Cerem să intervină imediat Patriarhia, Poliţia şi Parchetul. Eventual, şi SRI-ul. Deşi acolo s-ar putea să-i mai găsim încă pe cei care l‑au bătut la tălpi pe bietul Pârvu, ca să se lepede de legionari şi de mama lor!  De Sabin Orcan – Adevarul

Ce aveau în comun Nicolae Ceauşescu şi Gaddafi?

Evenimentele ce tocmai se petrec în Libia au determinat tot mai multe voci din presa internaţională să îl compare pe liderul libian, Muammar al-Gaddafi, cu dictatorul român Nicolae Ceauşescu. Şi, totuşi, cum s-au înţeles cei doi lideri autoritari? Răspunsul nu poate fi decât unul singur: exemplar. Stimă şi încredere reciprocă, vânători încheiate tragic, comenzi teroriste la „pachet” pentru „Carlos Şacalul” şi multe altele îi uneau pe cei doi şefi de stat.

Începutul relaţiilor bilaterale la nivel înalt între cele două state a fost unul destul de zbuciumat. În vara anului 1973, maiorul Abdel Salam Jalud, al doilea om de stat din Libia, face o escală în România, întorcându-se de la Moscova. Este primit de Nicolae Ceauşescu cu care va avea o convorbire de peste şase ore. Motivul pentru care convorbirea a durat aşa de mult a fost diferenţa de opinii între cei doi pe tema Israelului. La momentul întâlnirii, România era singura ţară din blocul comunist care mai întreţinea relaţii diplomatice cu statul evreu. Maiorul Jalud venise cu directiva primită de la Gaddafi pentru a încerca să îl convingă pe Ceauşescu să rupă relaţiile cu Israelul, reproşându-i totodată liderului român iniţiativa de a înlesni unele tratative directe de pace arabo-israeliene. Neobţinând nicio concesie din partea lui Nicolae Ceauşescu, Abdel Salam Jalud a omis a-i mai transmite acestuia invitaţia lui Gaddafi de a vizitat Libia. 

Declanşarea războiului de Yom Kippur, dintre Israel şi Egipt din octombrie 1973, şi implicarea tot mai frecventă a României în iniţiativele de pace din regiune, l-au făcut pe colonelul Gaddafi să trimită prin canalele diplomatice arabe o nouă invitaţie adresată lui Ceauşescu de-a vizita Libia. Invitaţia a fost reînnoită cu ocazia vizitei la Tripoli a ministrului Învăţământului din România, Mircea Maliţa.

Nicolae Ceauşescu va vizita în cele din urmă Libia între 12 şi 14 februarie 1974. Primit neaşteptat de călduros şi reuşind să treacă peste divergenţa numită Israel, între cei doi lideri se va lega o simpatie reciprocă, tradusă prin stabilirea relaţiilor diplomatice între cele două ţări la nivel de ambasadă şi prin semnarea unei serii de acorduri de cooperare economică, ştiinţifică şi tehnică.

România şi-a deschis ambasada la Tripoli în aprilie 1974, moment în care statul român s-a implicat în Libia într-o serie vastă de proiecte de infrastructură, de la construcţia de şcoli, spitale, drumuri, stadioane, porturi maritime, până la prospecţiuni de petrol, pescuit, etc. Mai mult, autorităţile române s-au angajat să primească la studii câteva mii de elevi din Libia.

La doar un an distanţă, în Libia executau lucrări 14 firme româneşti şi peste 11.000 de români. Prin acordul cu Libia, România a fost unul dintre puţinele state care au reuşit să se pună la adăpost de criza petrolului ce a început în 1973. Peste un milion de tone de petrol importate de România în 1974, proveneau din Libia. În perioada 1974-1980 schimburile economice între cele doua state au explodat, depăşind la începutul anilor ’80, suma de un miliard de dolari.

Gaddafi, Ceauşescu şi bomba atomică

Pe fondul strângerii relaţiilor între cele doua state, Gaddafi a propus statului român, conform fostului şef adjunct al Departamentului de Informaţii Externe (DIE), generalul Pacepa, să finanţeze cercetarea şi producţia în România a unei arme bacteriologice şi a unei bombe nucleare de dimensiuni reduse, lucru acceptat de Nicolae Ceauşescu.

„Generalul Pacepa scria în 2006, că facilităţile de cercetare, pilot şi producţie pentru arme bacteriologice şi chimice au fost subordonate Ministerului Apărării Naţionale şi coordonate de generalul Mihai Chiţac, şeful trupelor chimice. Proiectul nuclear a fost coordonat de ministrul de Interne, iar din martie 1978 de şeful Departamentului Securităţii Statului, Teodor Postelnicu”.

Dezvoltarea relaţiilor dintre cele două state a condus la o nouă întâlnire, în Libia, în 1979 (8-9 aprilie) la Benghazi, a celor doi conducători de state. Dacă Gadafii era interesat de informaţiile pe care le deţinea România cu privire la stadiul contactelor între Egipt şi Israel, dar şi dintre statul evreu şi Organizaţia de Eliberare a Palestinei (OEP), partea română vroia să evite să fie afectată de noua criză a petrolului declanşată de revoluţia islamică din Iran. Cum România îşi deschise un număr foarte mare de şantiere de construcţie în Libia, iar autorităţile libiene trebuiau să plătească toate aceste servicii, cele două state au căzut repede de comun acord să îşi mărească schimburile comerciale.

O vânătoare încheiată tragic

În 1981, Gaddafi îi întoarce vizitele lui Nicolae Ceauşescu şi păşeşte pentru prima dată pe pământ românesc. Şi, cum Nicolae Ceauşescu îşi ducea toţi „pretenii” la vânătoare, de această „distracţie”, care se va termina tragic, a avut parte şi liderul libian. Vânătoarea de fazani comandată de Ceauşescu în onoarea invitatului său a avut loc în pădurea Buriaşu, situată lângă Periş, judeţul Ilfov. Iată ce scrie în cartea sa, „La vânătoare cu Ceauşescu”, Vasile Crişan, cel care organizat un timp vânătorile dictatorului, despre întâmplarea nefericită în urma căreia şi-a pierdut viaţa fratele dictatorului libian: „În baza protocolului stabilit, Ceauşescu a ajuns în pădurea Buriaşu în jurul orei 11.00, când trebuia să sosească şi Gaddafi. Conform obiceiului, şeful statului libian a întârziat mai mult de o jumătate de oră. Se vorbea atunci că, în noaptea precedentă, tot personalul din suită chefuise zdravăn la casa de oaspeţi Peleş-Sinaia. Gaddafi nu bea alcool. În fine, la ora 11.30 apare şi Gaddafi. Strângeri de mână, îmbrăţişări, atingeri de obraz, zâmbete.

În jurul orei 12.00 începe şi vânătoarea, prin deplasarea vânătorilor spre prima goană. Gaddafi este instalat în stand, dar numai cu cei doi din garda personală, fără armă de vânătoare. Arma cu care trebuia să vâneze încă nu sosise. În acestă situaţie, organizatorii vânătorii au dat o armă de vânătoare şi cartuşele necesare însoţitorilor din standul lui Gaddafi. Ceauşescu a cerut să fie aşezat într-un stand cât mai îndepărtat de cele ale libienilor.

Goana întâi a început cu gălăgie mare. Pe măsură ce gonaşii se apropiau, se trăgeau din ce în ce mai multe focuri de armă. Gaddafi nu a tras niciun foc. De fapt nici nu a pus mâna pe armă. Era doar un simplu spectator care se uita cum trag ceilalţi şi aplauda când cădeau fazanii.

«O bubuitură puternică de armă»

După 25-30 de minute, când goana era terminată, se aude o bubuitură puternică de armă şi un om s-a prăbuşit în şanţul de pe marginea drumului forestier. Cei care au fost în imediata apropiere a persoanei căzute ca lovite de trăsnet şi-au dat seama imediat că este vorba de o mare nenorocire.

De fapt, cine era persoana şi ce s-a întâmplat? Cel căzut era un libian, şeful gărzii personale a lui Gaddafi, presupus văr cu acesta (frate vitreg, n.r.), care se aşezase în standul din stânga lui Gaddafi. Acesta venise cu arma şi muniţia lui şi părea a fi vânător. În timpul goanei, el a împuşcat mai mulţi fazani care au căzut în desişul din faţa lui. După terminarea goanei, libianul a plecat din stand, a rezemat arma de craca unui lăstar şi a intrat în desiş să ridice un fazan împuşcat. La întoarcere, după ce a luat fazanul, a prins arma de ţeavă şi a tras de ea să iasă din desiş. Arma nefiind cu piedica pusă şi având în ea încă un cartuş, atunci când a tras de ţeavă, trăgaciul armei s-a agăţat într-o crăcuţă şi a declanşat focul. Nenorocul lui a fost că, trăgând de armă, a îndreptat ţeava exact spre capul lui. Direcţia loviturii a fost fatală. Gura ţevii armei fiind la 40-50 cm de capul lui, snopul de alice a plecat grupat şi i-a intrat direct în cap, deasupra urechii. Omul s-a prăvălit ca secerat în şanţ, cu creierii ieşind din ţeastă, iar arma a căzut aproape de el. Un vechi angajat de la Scroviştea, tehnicianul silvic Gheorghe Păun, cunoscut de Ceauşescu, s-a dus grăbit la acesta şi l-a informat despre cele văzute. Reacţia imediată a lui Ceauşescu a fost: «Nu se poate! Nu se poate! Nu se poate!» Aşa a repetat încontinuu, până ce a ajuns lângă accidentat. «Să vină maşina Salvării! Chemaţi şi un elicopter să-l ducă imediat la un spital în Bucureşti!» S-a creat o panică generală. Gaddafi, cu o faţă mai tuciurie decât era în mod obişnuit, vorbea neîntrerupt cu cei din garda personală.

Maşina Salvării, aparţinând de preşedinţie, un „Mercedes“ dotat cu cele mai moderne mijloace de salvare, care era undeva, pe drumul forestier, în coada coloanei, a ajuns la locul accidentului cu mare dificultate. Arabul este dus de urgenţă la Spitalul nr. 9 din Bucureşti, unde era aşteptat de profesor dr. Arsene, care fusese anunţat despre cele întâmplate. Între timp, la pădurea Buriaşu a sosit şi un elicopter, dar era prea târziu. Accidentatul plecase deja cu maşina Salvării.

După ce Mercedesul a ajuns la Spitalul nr. 9 din Bucureşti, profesorul Arsene a coborât la maşină să vadă accidentatul. Din cele relatate de unele persoane care au fost prezente, după ce a văzut starea accidentatului, profesorul Arsene ar fi concluzionat: «Luaţi-l de aici! Ăsta e mort de două zile, dă-l în aia a mă-sii!»(…). În final, Gaddafi, accidentatul şi toată delegaţia libiană au plecat cu avionul, în aceeaşi zi. Ceauşescu s-a întors şi el la Bucureşti, imediat ce accidentatul a plecat spre spital.

Acest accident de vânătoare nu a rămas fără urmări. În aceeaşi zi, Ceauşescu a interzis să se mai organizeze vânători oficiale cu şefii misiunilor diplomatice, cu ataşaţii militari din România sau cu orice alţi invitaţi de marcă străini”, încheie relatarea episodului Vasile Crişan.

Au existat după acest incident numeroase speculaţii apărute în ziarele din Vest cum că Gaddafi si-ar fi eliminat propriul frate pentru că îşi simţea poziţia oarecum periclitată. Oricum în lipsa altor dovezi, istoriografia a „clasat” acest episod ca pe un accident de vânătoare.

Întâmplare tragică din timpul partidei de vânătoare nu a influenţat relaţiile dintre cei doi conducători. La mai puţin de doi ani de la aceasta, liderul libian revine într-o vizită oficială în România. Iritat de pacea dintre Egipt şi Israel, pe care o considera drept o trădare a cauzei arabe, Gaddafi apelează din nou la partea română pentru a îl informa despre ultimele noutăţi în privinţa relaţiilor dintre Israel şi OEP Relaţiile economice fiind într-o dezvoltare continuă, cei doi lideri au semnat un acord economic valabil, parcă prevestitor, până în 1990.
Pacepa în vizorul lui Carlos

Imediat după fuga în Vest a lui Ioan Mihai Pacepa, Nicolae Ceauşescu a căutat să îl elimine pe omul care până la trădare îi fusese unul dintre cei mai de încredere apropiaţi. Şi cum „prietenul la nevoie se cunoaşte”, Gaddafi l-a sfătuit pe Ceauşescu, la începutul anilor 80, să apeleze pentru „lichidarea „problemei” la „Carlos Şacalul”. Colonelul Sergiu Nica afirma într-un raport, în 1990 că CIE l-a folosit pe “Carlos Şacalul” pentru “neutralizarea trădătorului Pacepa”, fiind confirmat şi de alte surse din cadrul serviciilor de informaţii din România.

Dictatorul libian tocmai îi comandase atunci cunoscutului terorist asasinare preşedintelui american, Ronald Regan. Preţul pe care era dispus să îl plătească Gaddafi pentru „capul” lui Reagan era de 100 de milioane de dolari, în schimb Ceauşescu era dispus să achite două milioane de dolari lichidare fostului „prieten”. Cum ambele atentate trebuiau să aibă loc pe teritoriul SUA, teroristul le-a acceptat la pachet. Pentru ducerea la îndeplinire a planului, spionajul românesc apelase pentru a-i facilita misiunea lui Carlos la fostul comandant al unităţii speciale “Task Force 157″ din Vietnam, Edwin P. Wilson, ce avea legături cu CIA-ul. Soarta a făcut ca Wilson să intre pe mâna autorităţilor americane într-o altă problemă. La interogatoriu acesta a cedat şi a devalut planurile de asasinare a lui Regan şi Pacepa.

Ultima întâlnire

Între 4 şi 6 martie 1985, Nicolae Ceauşescu se întâlneşte pentru ultima dată cu liderul libian. Vizita la Tripoli a dictatorului român fusese oarecum forţată de împrejurări neplăcute pentru staul român, Libia rămăsese în urmă cu plata serviciilor furnizate. Problema nu a putut fi rezolvată, la alt nivel, aşa că Ceauşescu s-a hotărât să se implice personal în rezolvarea acesteia.

În 1986, ca urmare a implicării tot mai accentuate a Libiei în susţinerea terorismului, SUA bombardează capitala libiană, inclusiv reşedinţa lui Gaddafi. Dictatorul libian scapă ca prin minune, dar fiica adoptivă a acestuia îşi va pierde viaţa.

Atacul asupra Libiei va stârni furia lui Nicolae Ceauşescu care va condamna în termeni duri bombardamentul american, crescând, totodată, exportul de arme româneşti către Libia. Ultimul acord de export de arme şi muniţie realizat de România către Libia a fost încheiat în 1989.

Răsturnarea regimului comunist din România şi executarea lui Ceauşescu îl vor întrista pe liderul libian care se va simţii ofensat de „noile autorităţi” române. Acuzaţia care l-a înfuriat pe Gaddafi, a fost zvonul lansat în zilele Revoluţiei, cum că terorişti arabi, în speţă libieni, au participat la „apărarea” dictatorului român. În ianuarie 1990, o delegaţie libiană a sosit în România pentru a investiga dacă miile de elevi libieni ce erau şcoliţi de statul român s-au implicat în evenimentele din decembrie. După 1990, schimburile economice între cele doua state au scăzut dramatic, chiar şi aşa statul libian este dator unor companii din România cu peste 100 de milioane de dolari. Sursa: A.C.S. – Historia.ro

Gheorghe Trosca, ucis a doua oară de KGB

Printre atâtea dureri zilnice, polemici nesfârşite şi abuzuri fără număr, o ştire bulversantă a curs ieri dinspre Palatul Cotroceni spre agenţiile de ştiri. Administraţia Prezidenţială anunţă printr-un comunicat că preşe­dintele României, Traian Băsescu, a semnat decretele pentru retragerea titlurilor de Luptător pentru Victoria Revoluţiei şi Erou-Martir al Revoluţiei Române pentru Adrian Florea, Marin Oana, Eugen Trandafir Cotuna, Dumitru Coman, Gheorghe Trosca.

Ultimele trei nume m-au făcut să tresar. Pe mine şi alţi câţiva colegi din presă, care cunosc foarte bine subiectul. Pe scurt, e vorba despre trei ofiţeri USLA, convocaţi prin ordin la sediul Ministerului Apărării Naţionale din Drumul Taberei, în 24 Decembrie 1989. Autoinstalat în funcţia de ministru al Apărării Naţionale, generalul colonel Nicolae Militaru a cerut în mod expres ca din echipajele USLA care vin să apere sediul MApN de terorişti să facă parte şi colonelul Gheorghe Trosca.  

Odată ajunşi în Drumul Taberei, echipajele USLA îmbarcate în ABI au devenit victimele unei diversiuni sângeroase. Asupra lor s-a deschis focul, deşi prin comunicaţii militare au transmis parola şi tipul de misiune pentru care fuseseră con­vocate. Militaru s-a făcut că plouă, a zis că el nu ştie nimic şi a dat ordin să se deschidă focul, afirmând că este vorba despre terorişti. Diversiunea “terorişti-antiterorişti” a făcut înconjurul ţării, şi nu al lumii. Imaginile şocante din faţa sediului MApN au dat dimensiunea reală a conflictului dintre Armată şi Securitate pe care se bazau forţele externe implicate în schimbarea de regim din România.

Cadavrele ofiţerilor USLA ucişi prin ordinul generalului Militaru au fost scoase din ABI, batjocorite, profanate în chip barbar şi abandonate zile întregi pe caldarâm. Pe maşinile lor a fost scris cu creta “Terorişti”.

Înainte de a primi o funcţie importantă la USLA, colonelul Gheorghe Trosca lucrase în Direcţia a IV-a de Contrainformaţii Militare a Departamentului Securităţii Statului. Era, ceea ce se numea pe atunci, un CI-st. Adică unul pregătit să prindă spioni. Să-i supravegheze, să-i monitorizeze, să-i înregistreze. Unul dintre cele mai importante dosare la care lucrase personal colonelul Trosca era “Corbii”. Era vorba despre înalţi reprezentanţi ai regimului comunist racolaţi de sovietici. Printre aceştia se află şi generalul colonel Nicolae Militaru, despre care Securitatea deţinea dovezi că este racolat de GRU, serviciul de informaţii al Armatei URSS. Dosarele privind activitatea agentului GRU Militaru au fost preluate de MApN de la Securitate şi transportate în arhiva de la Piteşti. Cu toate dovezile pe mâna sa şi cu Trosca mort, Nicolae Militaru îşi făcuse o datorie importantă faţă de Moscova.

După mai bine de 21 de ani de la acest asasinat comandat şi orchestrat de serviciile de informaţii sovietice, o decizie ciudată redeschide dosarul atât de fierbinte. Comisia parlamentară a revoluţionarilor din Decembrie 1989, condusă de senatorul PNL Raymond Luca, a decis în octombrie 2010 următoarele: “acordarea avizului pentru înaintarea propunerii de retragere a titlului către Preşedinţia României pentru următoarele dosare: 1. Trosca Gheorghe – erou-martir şi urmaşii acestuia: Losnita Andra Cristina (Dosar U 1270), Trosca Georgeta (Dosar U 1269), Trosca Irina Georgiana (Dosar U 1271), Tudorache Maria (Dosar U 462), 2. Ghita Mare Ion – urmaş de erou-martir (Dosar U 447), 3. Coman Dumitru – erou-martir şi urmaşul acestuia: Coman Gabriela Ştefania Aurelia (Dosar U 11), 4. Cotuna Eugen Trandafir – erou-martir şi urmaşii acestuia: Cotuna Ana (Dosar U 1614), Cotuna Alexandru (Dosar U 1612), Cotuna Carmen (Dosar U 1613). S-a votat cu unanimitate de voturi”. Decizia parlamentarilor a fost luată în urma unor adrese venite de la CNSAS şi Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor. Nu dau importanta detaliului pentru alţii semnificativ. Anume că Raymond Luca e născut în URSS. E o coincidenţă nefericită cu mâna lungă a KGB despre care vorbim.

N-are rost acum nici să pun în discuţie existenţa, după 21 de ani, a căpuşelor bine organizate sub forma unor organisme guvernamentale şi parlamentare pentru problemele Revoluţiei. Şocant e altceva. Că după atâta amar de vreme, puterea de azi n-are altceva mai bun de făcut decât să-l execute încă o dată pe colonelul Gheorghe Trosca. Mâna lungă a KGB şi GRU acţionează şi azi, prin intermediul unor înalţi responsabili ai puterii politice din România. Şocant sau nu este fapul că preşedintele Traian Băsescu, ale cărui relaţii excepţionale cu SRI sunt dincolo de orice îndoială, a semnat un decret descalificant din toate punctele de vedere. Desigur, prietenii preşedintelui şi chiar domnia sa vor argumenta că Trosca, Cotuna şi Coman au fost nişte securişti. Şi Securitatea, potrivit actului oficial de condamnare a comunismului realizat la Cotroceni, a fost braţul armat al unei ideologii criminale. Oricâte păcate ar fi avut colonelul Gheorghe Trosca, faptul că el şi colegii săi au fost asasinaţi la comanda unui agent sovietic devenit (ca mulţi alţii) ministru în Decembrie 1989 i-au dat dreptul legitim să aibă calitatea de erou-martir.

Trosca a fost un militar care a primit un ordin, o misiune şi a executat-o cu bună credinţă. A fost chemat, ca specialist antiterorist, să lupte împotriva “teroriştilor” care atacau sediul MApN. Odată ajuns acolo, a avut parte de un omor la comandă. Toate astea, plus calitatea de agent străin a criminalului, l-au făcut pe Trosca erou. Sunt oameni care au avut păcate mari până în Decembrie 1989, prin slujirea dictaturii. Dar care au contribuit decisiv la schimbarea de regim. Măcar o parte din acele păcate au fost şterse atunci.

Prin decretul semnat, preşedintele Băsescu dă o puternică lovitură sub centura şi tradiţiei unităţii de elită a SRI, Brigada Antiteroristă. Dacă alte structuri ale acestui serviciu au făcut şi fac tot soiul de favoruri regimurilor politice trecute şi prezente, Bri­­gada Antiteroristă a reprezentat floarea de la butonieră o monedă foarte preţioasă de schimb în interiorul comunităţii informative a NATO. Şi nu numai. De la acel sângeros Decembrie 1989, toată suflarea antiterorismului îi comemorează în fiecare an pe Trosca şi colegii lui. Se adună toţi activii şi rezerviştii, familiile celor dispăruţi, se ţin slujbe religioase la mormintele lor. Pe culoarele sediului Brigăzii sunt postate portretele celor care timp de 21 de ani au fost eroi-martiri. Acum au redevenit criminali securişti.

De curând, soţia unuia dintre cei morţi în Decembrie 1989 (au fost mai mult de trei) a murit şi ea de cancer. O angajaseră ca secretară, să-şi poată întreţine familia după dispariţia soţului. A lăsat în urmă cinci copii.

Nu ştiu dacă Traian Băsescu e pe deplin conştient de răul făcut. Dacă sfetnicii domniei sale în materie de securitate naţională l-au avizat despre consecinţele gestului său. Dinadins ori ba, preşedintele României a semnat unul dintre cele mai controversate decrete din mandatul domniei sale. Dacă generalul Nicolae Militaru mai trăia, ar fi închinat azi un pahar de votcă în cinstea acestui eveniment important.

Cotroceniul a mers pe mâna CNSAS

Purtătorul de cuvânt al Administraţiei Prezidenţiale, Valeriu Turcan, a declarat pentru Jurnalul Naţional că Preşedinţia a primit de la Comisia Parlamentară a Revoluţionarilor şi de la Secretariatul de Stat pentru Revoluţionari o propunere de retragere a titlului de erou-martir al Revoluţiei pentru Gheorghe Trosca, Dumitru Coman şi Eugen Cotună. “Au fost nişte documente pe care aceste instituţii le-au primit de la CNSAS în legătură cu aceste persoane, documente care atestau relaţia lor cu Securitatea, şi pe baza lor aceste instituţii au decis să înainteze propunerea de retragere a titlului către Preşedinţia României”, a explicat Turcan. De Adriana Duţulescu – Jurnalul.ro

Parintele Mihai-Andrei Aldea despre scandalul “Sfanta tinerete legionara” de la Petru Voda

40% dintre moldoveni vor unire cu Rusia si doar 5% unire cu România

40% din respondenţii sondajului „Monitorul Euro-asiatic”, efectuat de „CBS-AXA” au declarat că şi-ar dori ca Republica Moldova să se unească cu Rusia şi doar 5% – cu România.

28 la sută şi-ar dori unirea cu Uniunea Europeană, alţi 28% nu-şi doresc ca Moldova să se unească cu vreo ţară. 7% optează pentru unirea cu Ucraina; 4% cu Balrus şi 2 la sută cu Kazahstan. Câte un procent din persoanele chestionate au spus că doresc unirea Moldovei cu Azerbaigeanul, Kârgâzstanul, Tajikistanul, Uzbekistanul, Turcia, Georgia şi cu Armenia.  

Întrebaţi dacă ar avea posbilitatea să alegă o altă ţară, 29,3% dintre respondenţi au declarat că ar dori să trăiască în UE; 19,5% – în grupul de ţări Rusia, Ucraina, Balarus şi Kazahstan. 8,4 la sută au spus că îşi doresc să trăiască în URSS, iar 28,1% au declarat că nu doresc să-şi schimbe ţara.

Sondajul („Monitorul Euro-asiatic”) a fost efectuat pe un eşantion de 1030 persoane, cu o marjă de eroare de +/- 3%. Cercetarea a fost efectuată în perioada 28 ianuarie-8 februarie în 64 de localităţi. Sursa: HotNews.md

Comemorarea eroului care a protestat împotriva comunismului dându-şi foc pe pârtia Bradul

Mâine se împlinesc 22 de ani de când pictorul braşovean, Liviu Corneliu Babeş, a ars pentru libertate. „Stop Mörder! Braşov = Auschwitz”. Acestea au fost ultimele cuvinte ale eroului martir care şi-a dat foc pe pârtia Bradul din Poiana Braşov.

În 1989, Liviu Babeş avea doar 47 de ani, era pictor şi sculptor amator. Bărbatul lucra pe post de maistru electrician la Trustul de Prefabricate Braşov, iar maniera în care şi-a plănuit manifestul i-a uimit pe apropiaţii lui. Pe 2 martie, Liviu Babeş a plecat să schieze în Poiana Braşov, iar după ce a coborât pentru ultimă oară pârtie şi-a dat foc în semn de protest la adresa regimului comunist. 

Cumplitul evenimentul a fost făcut public în presa străină cu ajutorul a doi turişti scoţieni, care se aflau în acel moment pe pârtie şi care au relatat întâmplarea unei agenţii de ştiri, aceasta fiind preluată mai departe de marile publicaţii. În schimb, în ţară doar românii care ascultau „Europa Liberă” au aflat de sinuciderea lui Liviu Babeş.

Babeş, martirul uitat

Amintirea gestului disperat al lui Liviu Babeş se stinge odată cu trecerea timpului. La 22 de ani de la actul său, curajul de care a dat dovadă nu mai are aceeaşi rezonanţă. Deşi declarat erou naţional în 2007, rezultat al unui demers început în 1997, românii l-au uitat pe cel care a avut puterea, de unul singur, să se opună, prin moarte, comunismului.

În anul 1990, cu ocazia primei comemorări, a fost dezvelită, pe Pârtia Bradu, o cruce de fier în memoria lui Liviu Babeş. Eroul martir va fi comemorat şi în acest an în Poiana Braşov. Însă cu trecerea timpului, la eveniment iau parte tot mai multe persoane. Alături de soţia şi fiica martirului la comemorare vor participa câţiva foşti deţinuţi politic şi membri ai Asociaţiei „15 Noiembrie”.

Monument în memoria lui Babeş

Deşi de foarte multă vreme s-a propus ridicarea unui monument în memoria eroului martir, acesta s-a tot lăsat aşteptat. Florin Postolachi, preşedintele Asociaţiei 15 Noiembrie 1987 a spus că monumentul va fi realizat curând. „Vom demara un concurs naţional, care se va adresa arhitecţilor şi elevilor de la şcolile de artă pentru realizarea unui proiect care să redea cât mai real gestul său. Avem banii pentru asta, iar monumentul va fi ridicat chiar în faţa Primăriei Braşov, lângă lupoaică”, a declarat Postolachi. Până acum, autorităţile braşovene au făcut ca strada unde a avut domiciliul eroul martir, fosta „Rândunicii”, să poarte numele de Liviu Corneliu Babeş. De Liviu Ungureanu, Talida Bendriş – Adevarul