Despre români, onoare, brazi și miorlăiți

Gânduri (ne)rătăcite de ziua mea

Partea a doua

Dacă nu vei lua atitudine pentru nimic, niciodată, toată viața vei trăi în genunchi. Citatul nu îmi aparține.

 
               În ajunul celui de-al douăzecișișaptelea an din viața-mi, mi-am dat seama de un lucru extraordinar: imperiile francez, spaniol, englez, german, rusesc, turcesc, austro-ungar, etc toate fiind construite pe capete moarte și genociduri pentru a-și instaura supremația și a elimina orice formă de rezistență, au lăsat moștenire pe lângă pământuri și resurse, o pată rușinoasă în conștiința și memoria tuturor generațiilor viitoare până la dispariția ca popor, o pată mai neagră și întunecată decât cel mai întunecos colț al iadului, mai neagră ca găurile negre. De la cruciați la conchistadori , de la Genghis Han la Suleiman Magnificul, de la Petru I la Napoleon , au fost comise crime de război atât de oribile și oripilante încât numai gândul la asta îți bagă un nod în gât. Violuri, măceluri de sate și regiuni întregi, copii, femei, bătrâni. Toți acești civilizați și necivilizați, care astăzi se dau în figuri ca mari luptători pentru drepturile omului sunt urmași de criminali de război. Și după ce au fost vedete, iată-le acum resemnate , temătoare, rumegându-și regretele și grijile, trăgându-și sufletul după efortul strălucirii trecutului lor, fug de propria imagine, tremură în fața oglinzii, rătăciți în multiculturalism. Ridurile unei națiuni sunt la fel de vizibile ca ridurile unui individ. Cine a făcut o mare revoluție nu mai pornește alta de aceeași amploare, cel care timp îndelungat a fost arbitrul bunului gust, odată ce și-a pierdut poziția, nu mai încearcă s-o recucerească.

Acum ajung la lucrul de care mi-am dat seama - noi, românii, urmașii dacilor, suntem cel mai onorabil și demn popor din toate câte au mai rămas. Să fi pornit Burebista în războaie de cucerire, la cât de puternici erau dacii atunci, cei mai drepți și onorabili dintre traci, având cel puțin 300.000 tone de aur și nu mai puține tone de argint, finanța căderea Romei în timpul războiului civil și se întorcea cu capul lui Caesar la brâu. Ajungea până în Kamceatka și Vietnam, nimicind sălbătăciune după sălbătăciune, mărindu-și posibilitățile și resursele cu fiecare regiune cucerită și masacrată. Și în loc de Rusia era Dacia. Dar noi nu suntem așa. Noi nu suntem ocupanți și nu pretindem la nimic ce nu ne aparține. Suntem de la Bug și pân la Tisa dintotdeauna și nu am dus războaie de cucerire. Ducând lupte doar de apărare a pământurilor strămoșești, e absurd să-ți închipui că vreun soldat român a comis crime de război la el acasă. Ne-am apărat cum am putut de toți sălbaticii veniți în căutare de bogăție și faimă.
Habar nu aveți ce sânge vă curge prin vene!
               Cât de puternic era ostașul lui Ștefan cel Mare, care plecând la luptă împotriva celei mai performante forțe militare de atunci, Imperiul Otoman, cu armuri și arme performante de asediu, în inferioritate numerică de 1 la 4, lăsându-și pământurile pleca la luptă și se întorcea glorios? Imaginați-vă forța și spiritul acestor luptători moldoveni, urmași ai dacilor.
Ori muntenii lui Vlad Țepeș, cu piepturile dezgolite înfruntau și umileau zeci de mii de turci speriați și terifiați. Plecau la luptă inclusiv cu furcile! Cât de înspăimântători erau dacă turcii tremurau la vederea unor țărani cu furci! 
Ce pericol european se năștea la 1600 când Mihai Viteazul (numit de străini Dacul Cel Rău) , pentru a doua oară unește dacii într-o forță? Atât de mare încât i-au tăiat capul, măreții civilizatori de ieri și de azi. Celui mai mare dac al timpului respectiv, unificator și neînfricat, l-au decapitat, fără nici un pic de onoare ori demnitate.

Onoarea și demnitatea au făcut ca în primul război mondial români de prin toate colțurile să se înroleze în corpuri de voluntari care ulterior au fost trimiși să ajute aliatul de moment - Rusia să ajute să apere transsiberianul și resursele din minerit ce veneau cu el, de către bolșevicii care zi de zi încercau preluarea orașelor din Siberia.

O companie din batalionul românesc "Horia" în Siberia

După ce Rusia bolşevică încheiase pacea de la Brest-Litovsk cu Puterile Centrale, lăsând singură România pe frontul de est, înconjurată de duşmani. În aceste condiţii, România a fost şi ea nevoită să încheie pacea de la Buftea-Bucureşti, pace neratificată niciodată de regele Ferdinand.

Voluntarii români rămaşi în Siberia au refuzat să depună armele, şi au jurat să continue lupta. Aşa că o nouă idee se înfiripa, cea de reconstituire a frontului oriental din armatele ruşilor albi la care să se adauge şi contingentele naţionale ale voluntarilor, după ce ruşii albi îi vor învinge pe bolşevicii care trădaseră cauza aliată, mai mult, pactizaseră cu austro-germanii oferindu-le accesul la grânarul ucrainean şi la rezervele de minereuri ruseşti.

Kurgan, Petropalovsk, Ufa, toată Siberia era sub stăpânire românească de la 25 mai 1918 și până la 26 mai 1920, când au fost retrași pe motiv de neamestec în treburile interne ale Rusiei. O zonă imensă, cât jumătate de Rusie, controlată de două corpuri de voluntari de vânători de munte.

I-au apărat pe ruși de ciuma comunistă. Au organizat localnicii, au menținut producția și s-au asigurat de siguranța trenurilor.

Când sovieticii au înaintat cel de-al doilea ultimatum de la 27 iunie 1940, obligând administrația și trupele românești să se retragă din Basarabia și Bucovina de Nord în maxim 4 zile, soldații români au primit ordin de retragere, fără să răspundă la nici o provocare, fără să tragă nici un glonte.

Sovieticii, venind de la Moscova, aducând “lumina”, împroșcau cu fecale și resturi menajere în soldații români în retragere, îi batjocoreau, unii au fost uciși în bătăi, împușcați chiar de către evrei comuniști.

Dar soldatul român, onorabil și demn a pășit și și-a îndeplinit ordinul.

S-au reîntors eroii un an mai târziu, la 22 iunie 1941 și au reîmplinit în trupul ȚĂRII glia străbună a Basarabilor, aveau așa o sete de revanșă încât cu îndârjire au ajuns până după Bug și Odessa.

Cine nu se mândrește cu identitatea-i românească nu o merită! 
Am ajuns azi să ne fie rușine de cine suntem. Paradoxal, excesul de onoare și demnitate ne-a făcut să fim îngăduitori în ce zicem și ce facem, să ne comportăm bine cu toți vecinii, să fim cuminți, primitori. I-am primit pe toți și i-am pus în capul mesei. Am împărțit bucata de pâine cu greu muncită la deal. La naiba, le-am dat și câte un pahar de vin bun. Poate prea mult am dat dovezi la lume că-n aste mâine curge sânge de roman?! Poate e timpul să dăm dovezi la lume că-n aste mâini mai curge și sânge de dac?! Cu valori și principii de mici, am întors obrajii după fiecare palmă. Le-am permis străinilor orice moft și ei s-au folosit de asta. Azi suntem guvernați aproape în totalitate nu de români, atât la București cât și la Chișinău.

De unde și până unde am ajuns dintr-un popor onorabil și demn per total, mai onorabil ca oricare mai există, să ne pierdem aceste trăsături de caracter deosebite distinctive și să ne transformăm în niște miorlăiți? Cum a ajuns românul, să împrumute și să-și atribuie trăsături distinctive negative de la țigani? Ori de la ruși, puii ocupanților din Basarabia? Cât de mult trebuie să fii rătăcit de propria-ți identitate ca să te manelizezi, țigănești/țiganizezi? Cum să ai familia Munteanu și să te identifici ca etnic moldovean? Cum să ai numele Porumbescu și să nu vorbești două cuvinte în română?

Atât de mult a pătruns în noi râia comunistă că ne-a distrus identitatea cu totul?

Unde sunt românii-exemplu? Tiparele de români puternici, sănătoși, deștepți, citiți și urmați de alți români care iau exemplu, nu există? ȚARA asta piere din lipsă de oameni, oameni exemple, nu din lipsă de programe și partide, parafrazând ce zicea Zelea Codreanu.

Ne-am ridicat din genunchi în ‘89 ca să ne dăm seama că nu putem sta în picioare. Mai rătăciți ca niciodată, în veacul tehnologiilor informaționale extraordinare.

În istorie, țările Românești au ajuns maxim slugi la doi stăpâni. Azi resursele ȚĂRII sunt vândute pe bani mărunți străinilor, în general toată România a fost scoasă la vânzare de la 1 ianuarie 2014 pentru străini. Cumpărați-o măcar pe toată!

Am ajuns slugi la aproape toți străinii!

Ne-am transformat în niște miorlăiți rătăciți care nu putem lua o decizie clară și responsabilă nici când merge vorba despre viața personală. Miorlăim dincolo-ncoace nefăcând nimic pentru a schimba asta. Ne plângem întruna și găsim permanent scuze și vinovați oriunde numai în noi nu și chiar dacă găsim sursa problemei, preferăm să ne plângem și despre asta mai departe, necăutând nici o soluție și mergând nicăieri. Miorlăim despre politică, despre vinderea țării, despre înalte trădări, despre criminali care nu vor face niciodată pușcărie dar nu facem niciodată nimic concret. Doar miorlăim și scâncim. Bărbații nu fac alegerea dintre două femei. Femeile se vând pentru aparențe.

Sunt curios dacă vreodată în istoria noastră strămoșilor noștri nu le-a convenit ceva și ei s-au adunat, s-au mobilizat și au făcut un ... flashmob?! Ori un protest la curtea ocupanților. E ca și cum ai avea cancer și ai lupta împotriva lui cu megafoane și pancarte - e vizibil, aduce simpatie dar nu are nici o noimă.
Politicienii de ieri și de azi vând sângele și averea a generații întregi. Oameni care au comis crime grave rămân pe străzi. Nu le cerem socoteală nici când ne vând pământul de sub picioare! Ne mulțumim cu niște lachei limitați la minte, slabi de caracter fără nici un sentiment partiotic. Trădătorii sunt citați ca exemple, bârfitorii, ignoranții și proștii ne administrează ce-a mai rămas din bucățile de Țară, călcând promisiunile electorale și făcând exact invers la ce au promis! Privim pasiv drama neamului nostru. Am ajuns români-telespectatori fideli ai unui show de prost gust.
Când vom pune piciorul în ușă? Când vom învăța să spunem "AJUNGE!" și să acționăm ca atare? Când ne vom debarasa de această nepăsare acută care ne bântuie sufletele azi? 
Unde e românul-exemplu? Românul-alfa, cuceritorul, care știe ce vrea și obține asta prin mijloace onorabile? Românul-puternic, care nu cade în adierea vântului, ca bradul să stea dacă e cazul? Românul-inspirație, care e urmat de generațiile mai mici, admirat și privit cu respect? Românul-citit, care știe de unde vine, unde merge, are o cultură generală, își știe perfect lucrul și și-l îndeplinește cu măiestrie și devotament, permanent dezvoltându-se? Românul-prosper care nu trăiește din împrumut și își permite să ducă o viață sănătoasă și îndestulată? Românul-cuvânt, care nu aruncă vorbe-n vânt și pentru care o promisiune chiar înseamnă ceva. Tot ce zice e adevărat pentru că el nu are nevoie de minciună pentru a se afirma.

Zi de zi, aud laude de la “bărbați”, prieteni și neprieteni, căsătoriți ori în relații lungi, laude despre înșelare, cât sunt de cuceritori și cum mint nevestele așa frumos că nici nu-și dau seama. Apoi se mai miră când aud că și nevestele lor îi înșeală. Cerc vicios, urât și scârbos. Femei cu mai mulți parteneri sexuali decât ani. Bărbați cu mai multe vicii decât ani.

Unde-s româncele? Demne, care nu se vând și desfac picioarele după câteva duști de băutură? Româncele care inspiră românii și invers.

Am ajuns să lăsăm trăsăturile țigănești ori rusești să ne caracterizeze! Dacă am fi respectabili, onorabili, puternici, non-vicioși, citiți, prosperi, loiali, exemple din toate punctele de vedere, am putea vorbi și despre ființa noastră națională, ar fi primul pas spre împlinirea scopurilor noastre milenare.

Fii românul pe care vrei să-l vezi în prietenul tău, în colegul tău, în șeful tău. Nu spera și nu ai teamă. Ridică fruntea, faci parte din neamul românesc, comportă-te ca atare. Nu mai fi sclav. Fii liber. Lasă fumatul, lasă alcoolul, alimentează-te corect, fă sport, nu fi legumă, închide televizorul, citește cărți, fă ce-ți place, învață lucruri noi în fiecare zi. Devino mai puternic și mai deștept zilnic, nu invers. Evoluează nu degrada. Și atunci vom fi bine. Vom vedea clar și trecutul și viitorul și vom ști ce să facem în prezent. Lasă căile infamiei pentru oamenii infami. Apără-ți femeia, casa și Țara, onoarea și demnitatea. Dacă tu nu o vei face nimeni n-o va face. Acceptă-ți identitatea ori rămâi ca o frunză uscată în adierea vântului. Schimbarea se va face de jos în sus. De la mine și tine, de la ce vom face noi împreună.

Eu așa voi face.