Statul care creaază teroriști – promisiuni, agresiuni și victorii

Motto: “Atunci când statul lucrează sistematic în defavoarea majorității cetățenilor, dreptul de judecător îi revine fiecărui cetățean.”

Că Republica Moldova este guvernată în totalitate de trădători, hoți și interlopi nu mai miră pe nimeni, atât de mult nu miră că li se iartă orice păcat și fărădelege. Să spui azi că parlamentarii fură e aproape echivalent cu a spune că păsările zboară.
După ce comuniștii și-au bătut joc de acest petic pe pământ, furând și anecsând orice sferă economică și socială din Republica Moldova, în timp ce la Moldova 1 mergea o dezinformare asemeni celei care merge azi la Tiraspol, iată că și coaliția “pro-europeană” continuă pe același traseu.
Ne-au promis o Republică fără comuniști dar au primit cu brațele deschise toate lepădăturile comuniste. 
Ne-au promis locuri de muncă și salarii dar oamenii cum plecau, așa și pleacă. Poate chiar mai mulți.

Despre români, onoare, brazi și miorlăiți

Gânduri (ne)rătăcite de ziua mea

Partea a doua

Dacă nu vei lua atitudine pentru nimic, niciodată, toată viața vei trăi în genunchi. Citatul nu îmi aparține.

 
               În ajunul celui de-al douăzecișișaptelea an din viața-mi, mi-am dat seama de un lucru extraordinar: imperiile francez, spaniol, englez, german, rusesc, turcesc, austro-ungar, etc toate fiind construite pe capete moarte și genociduri pentru a-și instaura supremația și a elimina orice formă de rezistență, au lăsat moștenire pe lângă pământuri și resurse, o pată rușinoasă în conștiința și memoria tuturor generațiilor viitoare până la dispariția ca popor, o pată mai neagră și întunecată decât cel mai întunecos colț al iadului, mai neagră ca găurile negre. De la cruciați la conchistadori , de la Genghis Han la Suleiman Magnificul, de la Petru I la Napoleon , au fost comise crime de război atât de oribile și oripilante încât numai gândul la asta îți bagă un nod în gât. Violuri, măceluri de sate și regiuni întregi, copii, femei, bătrâni. Toți acești civilizați și necivilizați, care astăzi se dau în figuri ca mari luptători pentru drepturile omului sunt urmași de criminali de război. Și după ce au fost vedete, iată-le acum resemnate , temătoare, rumegându-și regretele și grijile, trăgându-și sufletul după efortul strălucirii trecutului lor, fug de propria imagine, tremură în fața oglinzii, rătăciți în multiculturalism. Ridurile unei națiuni sunt la fel de vizibile ca ridurile unui individ. Cine a făcut o mare revoluție nu mai pornește alta de aceeași amploare, cel care timp îndelungat a fost arbitrul bunului gust, odată ce și-a pierdut poziția, nu mai încearcă s-o recucerească.

Acum ajung la lucrul de care mi-am dat seama - noi, românii, urmașii dacilor, suntem cel mai onorabil și demn popor din toate câte au mai rămas. Să fi pornit Burebista în războaie de cucerire, la cât de puternici erau dacii atunci, cei mai drepți și onorabili dintre traci, având cel puțin 300.000 tone de aur și nu mai puține tone de argint, finanța căderea Romei în timpul războiului civil și se întorcea cu capul lui Caesar la brâu. Ajungea până în Kamceatka și Vietnam, nimicind sălbătăciune după sălbătăciune, mărindu-și posibilitățile și resursele cu fiecare regiune cucerită și masacrată. Și în loc de Rusia era Dacia. Dar noi nu suntem așa. Noi nu suntem ocupanți și nu pretindem la nimic ce nu ne aparține. Suntem de la Bug și pân la Tisa dintotdeauna și nu am dus războaie de cucerire. Ducând lupte doar de apărare a pământurilor strămoșești, e absurd să-ți închipui că vreun soldat român a comis crime de război la el acasă. Ne-am apărat cum am putut de toți sălbaticii veniți în căutare de bogăție și faimă.
Habar nu aveți ce sânge vă curge prin vene!
               Cât de puternic era ostașul lui Ștefan cel Mare, care plecând la luptă împotriva celei mai performante forțe militare de atunci, Imperiul Otoman, cu armuri și arme performante de asediu, în inferioritate numerică de 1 la 4, lăsându-și pământurile pleca la luptă și se întorcea glorios? Imaginați-vă forța și spiritul acestor luptători moldoveni, urmași ai dacilor.
Ori muntenii lui Vlad Țepeș, cu piepturile dezgolite înfruntau și umileau zeci de mii de turci speriați și terifiați. Plecau la luptă inclusiv cu furcile! Cât de înspăimântători erau dacă turcii tremurau la vederea unor țărani cu furci! 
Ce pericol european se năștea la 1600 când Mihai Viteazul (numit de străini Dacul Cel Rău) , pentru a doua oară unește dacii într-o forță? Atât de mare încât i-au tăiat capul, măreții civilizatori de ieri și de azi. Celui mai mare dac al timpului respectiv, unificator și neînfricat, l-au decapitat, fără nici un pic de onoare ori demnitate.